Două sate din Comuna Comăna vor avea propriile lor stații de încărcare a mașinilor electrice. În total, vor fi patru locuri de încărcare a acestor autovehicule, dispuse în Comăna de Jos și Crihalma. Banii cu care vor fi construite sunt fonduri nerambursabile.
,,Am depus la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) un proiect pentru două stații de încărcare a mașinilor electrice. O stație de încărcare va fi în parcarea de la Primăria Comăna de Jos, cealaltă va fi în Crihalma vizavi de școală. În proiectul acesta vor fi și niște cheltuieli neeligibile, adică pe care trebuie să le suporte bugetul local, fiind vorba de lucrările pentru mărirea puterii la transformatoare. Este obligatoriu ca stațiile de încărcare să fie lângă un transformator de energie electrică. Transformatoarele au o putere de 250 kw, iar noi trebuie să le ridicăm la 400 kw, ca să poată face față încărcărilor fără a scădea tensiunea în rețea. Fiecare stație de încărcare are câte două locuri: una cu încărcare rapidă și una cu încărcare lentă. Locuitorii comunei nu vor achita nimic atunci când își vor încărca mașinile, iar construirea acestor stații va face ca în viitor să apară și mașini electrice în comună. Pentru aceste mașini impozitul este zero”, a declarat primarul Viorel Grusea.
Comăna de Jos este sediul de comună și este situată pe DN1 S. Șoferii care sunt în tranzit pot identifica stațiile electrice pe internet și pot opri să alimenteze mașina cu energie electrică. Așa vor fi atrași ca turiști în comună. Crihalma este satul celebrului joc popular și, de asemenea, numele va avea rezonanță pentru turiști.
Aceste stații de încărcare costă împreună în jur de 200.000 de euro. Banii vin aproape în totalitate de la AFM, doar mărirea puterii la transformatoare va fi o cheltuială a Primăriei Comăna.
(Cristina Cornilă)