Situația titlurilor de proprietate din comuna Hârseni


Autoritățile locale din comuna Hârseni au în intenție să încheie eliberarea tuturor titlurilor de proprietate din satele comunei în următorii doi ani. Dintre toate cele 4 localități care fac parte din UAT Hârseni, la Mărgineni sunt cele mai puține titluri date până în acest moment.

,,Cel mai mic procentaj privitor la existența titlurilor de proprietate se înregistrează la Mărgineni, unde mai este de împărțit cam 90% din teren. Pentru satul Sebeș am măsurat și am depus recent la OCPI documentația pentru circa 150 de hectare de pământ. Aici am prins Programul european de sectorizare pe fonduri europene. L-am avut și în anul 2020 și am putut să îl prelungim și pentru anul 2021. Asta înseamnă că din fonduri europene se plătesc cam 60 de lei din costul unei parcele. Cifra aceasta reprezintă în jur de 60% din cheltuielile care se fac cu o parcelă. Momentan avem două firme angajate care fac acum măsurători la Sebeș și estimăm că ar mai tebui măsurată o suprafață de 100 de hectare. La Hârseni și la Copăcel avem un procent de titluri date de 60% din arabil, fâneață nu mai este de măsurat, fiind împărțită deja. Cu Hârseniul estimăm că ne apropiem până la finalul anului de un procent de 90% din ceea ce înseamnă titluri eliberate”, a declarat primarul comunei Hârseni, Daniel Dâmboiu.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.