Spitalul din Victoria a primit primii pacienți internați în regim de spitalizare continuă. Camera de gardă este deschisă 24/24 de ore


Pacienţii asiguraţi, care ajung la spitalul din Victoria, nu trebuie să mai plătească tratamentul, consultaţiile sau internarea, în cazul anumitor specialităţi medicale.

Primarul oraşului, Camelia Bertea, cea care a obţinut redeschiderea unui spital în oraş, a anunţat pe o rețea de socializare că au fost internați primii paciențiîn regim de spitalizare continuă începând de joi, 7 aprilie. Și tot de joi camera de gardă funcționează non-stop.

,,Am depăşit încă o bornă în evoluția Spitalului Orășenesc Victoria: avem primii pacienți internați în regim de spitalizare continua, iar începând de ieri, camera de gardă este deschisă 24 de ore din 24. Totodată, vreau să urez bun venit în echipa spitalului noului nostru medic ginecolog, doamna Bianca Tifrea, medic primar obstetrică-ginecologie. Îmi doresc să fim cu toții sănătoși și să avem cât mai puțin nevoie de internare. Cu toate acestea, mă bucur mult că am reușit să ajungem aici și că putem asigura oamenilor îngrijirea de care au nevoie”, a spus primarul Camelia Bertea.

Spitalul din oraşul Victoria a fost inaugurat în 14 octombrie 2021. În ultimii 10 ani, în oraşul Victoria au funcţionat numai o clinică şi un centru de permanenţă. Unitatea medicală a fost deschisă fără bani din partea statului, numai cu ceea ce s-a putut aloca din bugetul local şi cu donaţii ale oamenilor şi firmelor din oraşul Victoria.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.