Sumă foarte mare primită de orașul Victoria din fonduri europene, aproape 4 milioane de euro


7 blocuri din orașul Victoria vor trece printr-un amplu proces de eficientizare energetică, care se va efectua cu bani europeni. Investiția este posibilă ca urmare a câștigării unui proiect depus de autoritățile locale, în primăvara anului 2022, prin care au solicitat fonduri pentru blocurile în cauză.

,,Tocmai am primit vestea că cel mai mare proiect al nostru depus vreodată pentru fonduri europene va primi finanțare prin PNRR.

Este vorba de proiectul de peste 3,8 milioane de euro pentru eficientizarea energetică a 7 blocuri din oraș.

Peste 700 de persoane care locuiesc în cele 7 blocuri vor avea condiții mult mai bune de trai și vor plăti facturi mult mai mici pentru energie.

Cu banii obținuți, vor fi anvelopate clădirile, se vor monta instalații de iluminat noi, panouri fotovoltaice și ventilatoare cu recuperare de căldură și vor fi reparate balcoanele.

Așa cum am mai spus, pentru aceste lucrări nu vom cheltui niciun leu din bugetul local.

Acesta este abia primul proiect câștigător. Sunt încrezătoare că și celelalte proiecte pe care le-am depus vor fi câștigătoare și că vom reuși, din bani europeni, să schimbam în următorii ani fața orașului și să creștem calitatea vieții noastre, a tuturor victorienilor.

Mulțumesc din suflet colegilor care au muncit la toate proiectele depuse! Fără ajutorul lor nu am fi reușit sa depunem aceste proiecte corect și la timp, pentru ca orașul nostru să beneficieze de această oportunitate pe care o reprezintă fondurile din PNRR”, a precizat primarul Camelia Bertea.

Pentru depunerea acestui proiect s-a lucrat luni întregi.

Ce înseamnă, mai exact, eficientizarea energetică:

– reparaţii la balcoane;

– renovarea anvelopei clădirilor (suprafaţa opacă şi vitrată), inclusiv a teraselor;

– refacerea instalaţiei de iluminat şi montarea corpurilor de iluminat de tip led cu senzori de prezenţă pe casa scării;

– montare panouri fotovoltaice pe terasa necirculabilă pentru asigurarea iluminatului pe casa scării;

– montare ventilatoare cu recuperare de căldură în camera de zi pentru fiecare apartament, etc.

Proiectul va schimba viața a 728 de persoane care locuiesc în cele 7 blocuri aflate într-o zonă defavorizată a orașului și care vor avea condiții mult mai bune de trai și vor plăti facturi mult mai mici pentru energie.

Este vorba de blocurile 3, 22, 24, 26 de pe strada Viitorului şi de blocurile 29, 31, 46 de pe strada Oltului.

După ce a depus proiectul cu cele 7 blocuri, administrația locală din Victoria a depus spre finanțare un al doilea proiect pentru eficientizarea energetică a altor 3 blocuri din oraș: strada Albota nr. 5, strada George Coșbuc nr. 3, strada Victoriei nr. 14. Este vorba despre programul de finanțare din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență: PNRR – Componenta 5 – Valul Renovării – Axa 1 Schema de granturi pentru eficienţă energetică și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.