Temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius, în weekend


Vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi ziua în regiunile estice şi sud-estice, iar noaptea în majoritatea zonelor, cu precădere în nord-vest şi în centru unde local va fi ger, transmite Observatornews.

ANM avertizează că nopțile și diminețile vor fi geroase, cu minime între -17 şi -7 grade, posibil spre -20 grade celsius în depresiuni și la munte.

În cursul zilei, cerul va fi mai mult noros, iar precipitaţiile se vor semnala pe arii extinse; vor predomina ninsorile, exceptând Oltenia și zona joasă de relief din Banat unde vor fi ploi şi lapoviţă. Pe timpul nopţii, cerul se va degaja treptat în jumătatea de nord-vest a teritoriului, dar va avea înnorări temporare în cea sud-estică, unde va ninge. Vântul va avea intensificãri în cea mai mare parte a ţãrii, mai susţinute la munte, în prima parte a intervalului în jumãtatea de vest, apoi în special în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 6 grade, uşor mai ridicate în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -12 şi -2 grade.

Prognoza meteo duminică, 5 februarie 2023

Vremea va deveni deosebit de rece în cea mai mare parte a ţãrii, geroasã dimineaţa în nord-vest şi centru, iar noaptea pe arii extinse şi în celelalte regiuni; temperaturile maxime se vor încadra în general între -8 şi 2 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -17 şi -7 grade. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorãri în regiunile extracarpatice şi la munte unde pe arii restrânse, îndeosebi ziua, vor fi ninsori slabe. În special în prima parte a intervalului, vântul va avea intensificãri în est şi în sud-est, mai susţinute pe litoral şi în bazinul vestic al Mãrii Negre şi local pe crestele montane. Izolat se va forma ceaţã cu depunere de chiciură.

ANM a emis două avertizări de cod galben

Meteorologii au emis două avertizări de cod galben de ninsori însemnate cantitativ și viscol. Primul codul galben este valabil în perioada 01 februarie, ora 10:00 – 03 februarie, ora 10:00. Fenomene vizate: ninsori însemnate cantitativ și viscol în zona de munte. Zone afectate: zona Carpaților Occidentali și în cea din jumătatea de nord a Carpaților Orientali.

Al doilea cod galben este valabil în perioada 01 februarie, ora 10:00 – 03 februarie, ora 10:00. Fenomene vizate: intensificări locale ale vântului. Zone afectate: local și temporar, în Transilvania și Oltenia.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.