Un francez vrea să deschidă un centru medical care să deservească trei sate vecine din Țara Făgărașului


Un francez stabilit de 18 ani în România se luptă din răsputeri să ofere servicii de intervenție în comunitatea locală din care face parte. Toată lumea îl știe pe Erwan Joliff drept ,,Francezul din Cobor”, ajuns între timp consilier județean, care a pus pe picioare un serviciu voluntar de pompieri. Acum, după prima ispravă, Joliff vrea să deschidă pentru populație și un centru medical care să deservească trei sate vecine.

Erwan Joliff

Felmer, Cobor și Ticușu Vechi sunt 3 sate, aflate la câte 5 kilometri distanță între ele, care aparțin de două comune: Șoarș și Ticuș. 1.200 de suflete trăiesc în aceste mici comunități rurale. Dacă proiectului francezului se va dezvolta așa cum acesta speră, sătenii celor trei localități vor avea acces nelimitat la un centru medical din Cobor, care va funcționa cu un asistent medical zilnic și cu un medic o dată pe săptămână.

,,Acest centru medical, din punct de vedere al părții materiale, este făcut. Clădirea are cabinet medical, sală de tratament, sală de așteptare, grupuri sanitare pentru personalul medical și pentru pacienți, încăperi tehnice. Avem chiar și dotările de bază. Centrul medical a fost conceput într-un imobil din Cobor, care este al meu și pe care l-am cumpărat acum 16 ani, iar anul trecut am reușit să perfectez și situația juridică a imobilului la Cartea Funciară”, spune Erwan Joliff.

clădirea centrului medical

Strategia pentru funcționarea acestui centru este strâns legată de două persoane: un asistent medical care să fie în fiecare zi la centru și un medic care să vină cel puțin o dată pe săptămână. ,,Centrul va putea fi autorizat de către DSP dacă are un doctor care să vină din când în când la consultații, adică minim o dată pe săptămână. Știu foarte bine că este greu să găsești un medic care să vină să stea la țară, așa că este suficient să vină măcar săptămânal, dar cel puțin să avem asistentul medical zilnic. Am mansardat clădirea centrului medical, iar în spațiul acela ar putea locui asistentul medical. Va primi un salariu bun, ca să fie mulțumit și să rămână la noi. Pe de altă parte, îi vom cere să aibă experiență, căci va fi omul de bază aici. În același timp, tot asistentul medical va fi omul de legătură între farmacie și pacienți. Am putea face un parteneriat cu o farmacie din Făgăraș de exemplu, căreia să îi trimitem rețetele on-line, iar ea să ne pregătească medicamentele”, a explicat francezul din Cobor.

așa arată acum centrul medical

Francezul stabilit în Țara Făgărașului vrea ca în comunitatea sa rurală să rezolve 5 puncte importante din domeniul serviciilor medicale de bază: analize medicale, furnizare de medicamente, îngrijire la domiciliu, telemedicină, intervenție de urgență (aceasta din urmă poate fi conectată și cu serviciul de pompieri și autospeciala de pompieri, un alt domeniu asupra cărua s-a concentrat Erwan Joliff).

,,Suntem în punctul în care căutăm finanțări. În primă fază am înscris anul acesta proiectul la Bikeathon, de unde sperăm să obținem 10.000 de lei, bani care să fie ca un fond de rezervă cu care să începem activitatea. Susținerea activității pe un an de zile ar însemna 100.000 de lei. Dacă centrul medical va funcționa un an sau un an jumătate, oamenii ar înțelege însemnătatea lui, ar vedea că este eficient și că au în permanență un loc în care să primească o primă îngriire medicală, situat la o distanță de cel mult 5 km de casa lor. Ca să funcționăm în primul an, ne-ar putea ajuta și autoritățile locale dacă ar dori. Asistentul medical poate face servicii la școli și grădinițe, iar acestea pot fi plătite din bugetul local. După o perioadă  de grație și după convingerea populației de eficiența centrului medical, acesta ar putea deveni privat și s-ar susține prin contribuția oamenilor, de exemplu 10 lei/lună de persoană”, a explicat francezul din Cobor.

Joliff spune că Asociația de pompieri SISUR este persoana juridică ce va gestiona proiectul centrului medical. Aceasta poate încheia contracte de muncă, parteneriate, poate primi sponsorizări etc. Medicul și asistentul medical vor fi angajați imediat ce se vor aduna suficiente fonduri care să permită  continuitate în activitate de mai multe luni consecutive. Între timp, un medic voluntar și-a arătat deja disponibilitatea de a merge gratuit să acorde consultații o dată pe lună.

(Cristina Cornilă)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.