VIDEO | Deputat Raluca Borta: ,,Pe principiul ,,Eu centrez, eu dau cu capul”, Marcel Ciolacu și colegii lui din ministere și-au însușit prerogativele legiferării pe toată durata vacanței parlamentare”


Intervenția mea în plenul Camerei deputaților de ieri, 3 iunie, a fost pentru justificarea votului, vehement împotrivă, dat Proiectul de lege privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe sau Pl-x Nr.295/2024.

Raluca Borta, deputat neafiliat

Această lege este o aberație născocită de PSD-PNL, care s-au asigurat că pot face campanie electorală liniștiți pe durata verii, concentrând puterea în mâinile primului ministru și a câtorva miniștri, călcând, astfel, în picioare, unul dintre principiile statului de drept și anume principiul separării puterilor în stat.

Conform Constituției, ART. 66 (2), Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor. Așadar, dacă sunt într-adevăr chestiuni stringente pe ordinea de zi, parlamentarii pot fi chemați la muncă în sesiuni extraordinare.

Practic, această lege dă putere Guvernului de a legifera fără dezbateri parlamentare pe toată perioada vacanței parlamentare. Dar, probabil, acest lucru nu este o noutate, deoarece toate guvernele așa-zisei democrații de după ‘89 ne-au condus prin ordonanțe de urgență. România trăiește doar pe Ordonanțe de Urgență.

Propunerea legislativă abilitează Guvernul să emită ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare în domeniile: finanțe şi economie; dezvoltare, lucrări publice şi administrație; afaceri interne; muncă şi solidaritate socială; sănătate; transporturi şi infrastructură; investiţii şi proiecte europene; cultură; sport; prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Prin urmare, Executivul poate emite ordonanţe, de rectificare a bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK – SA, modificarea şi completarea prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, reglementarea unor măsuri privind disciplina financiară, precum şi a unor măsuri care contribuie la combaterea evaziunii fiscale prin adoptarea de reglementări în domenii precum RO eTransport şi RO e-Factura.

Unica putere legiuitoare, Parlamentul, este îngenuncheată încă o dată de un Guvern PSD-PNL, incapabil să conducă România.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.