Pentru că avem multe de spus!

.

Eminescu, ardeleanul din Vadul cu narcise!


  • Luni, 15 ianuarie, se împlinesc 168 de ani de la naşterea poetului şi gazetarului Mihai Eminescu.

Profesorul făgărăşean Ion Funariu a făcut cercetări pe vremea când era dascăl la Colegiul Național ,,Radu Negru” şi a scris o carte în care publică informaţii uluitoare despre poet. Se pare că strămoşii lui Mihai Eminescu sunt ardeleni get-beget proveniţi din inima Ţării Făgăraşului, mai exact satul Vad, comuna Şercaia, atât de celebru pentru poiana cu narcise de aici.

Ca să-şi dovedească spusele, profesorul a luat la rând toate registrele bisericii din Vad şi a bătut pe la porţile celor care mai sunt în viaţă şi poartă acest nume, atât de celebru. Se pare că în sec. al XVIII-lea în Vad trăiau 8 familii cu acest nume, iar în prezent mai sunt două.

Iminovicii din Vad au emigrat din sat către Bucovina stabilindu-se la Călineştii Sucevei.

,,Această ipoteză mi-a venit pornind de la faptul că pe vremea când predam la liceul ,,Radu Negru” existau mai mulţi elevi numiţi ,,Iminovici” şi erau din Vad. Pornind de la acest nume – pentru că şi neamul lui Eminescu se numea Iminovici – am făcut o cercetare la Vad şi am găsit că acolo existau 8 familii cu acest nume. Din acele 8 familii găsite în scriptele bisericeşti, au mai rămas astăzi două,” spune autorul cărţii.

După anul 1700, pentru a nu se converti la religia greco-catolică, mai mulţi locuitori ai zonei au plecat spre alte regiuni din ţară. Aşa au plecat probabil şi Imonovicii.

Ion Funariu

După descoperire, mai mulţi profesori universitari de la Iaşi l-au rugat pe prof. Ion Funariu „să nu-l ia pe Eminescu”, în sensul de a-i lăsa originile aşa cum le cunoaşte istoria. Pe nedrept, însă, pentru că Eminescu este la fel de ardelean, pe cât este de moldovean!

Ion Funariu în cimitirul satului Vad

Ion Funariu în cimitirul satului Vad

Luni 15 ianuarie 2018, la împlinirea celor 168 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, va fi oficiată o slujbă de pomenire la Cimitirul Bellu din Bucureşti, acolo unde a fost înmormântat. BOR va depune o coroană de flori la mormântul poetului.

 „Luceafărul” lui Eminescu este una dintre cele mai celebre poezii, care a fost începută în 1873 și a fost scrisă și finalizată de-a lungul multor ani, ajungând să fie publicată în 1883. În 2009, a fost omolgat de către Academia Recordurilor Mondiale ca fiind cel mai lung poem de dragoste.

În memoria poetului, la Făgăraș o stradă poartă numele lui Mihai Eminescu.

(Cristina Cornilă)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.