Pentru că avem multe de spus!

.

Făgărăşenii care merg la protest anunţă că se întâlnesc în faţa Muzeului Antipa


Marele protest al diasporei stă să înceapă. În această seară mii de români, care locuiesc şi lucrează în străinătate, şi-au dat întâlnire în Piaţa Victoriei, pentru a protesta împotriva Guvernului. Printre aceştia se numără şi făgărăşeni, care s-au declarat nemulţumiţi de direcţia în care se îndreaptă ţara. Ei spun că au de gând să se întoarcă acasă în câţiva ani, dar viitorul în România pare sumbru pentru ei şi copii lor.proteste 2 (2)

O maşină cu făgărăşeni, de pildă, este la această oră în apropierea Braşovului. Ei speră să ajungă în capitală până la ora 20.00.

,,Am întâmpinat deja devieri pe traseu şi ne aşteptăm să avem şi în continuare drumuri blocate, după cum am fost înştiinţaţi de alţi colegi de-ai noştri. În această maşină suntem cu toţii făgărăşeni plecaţi la muncă în Italia. Avem steagul României cu noi, iar oamenii ne salută din mers şi ne claxonează în semn de solidaritate. De ce am ales să mergem la protest? Din mai multe motive, dar în primul rând să le arătăm conaţionalilor noştri că şi nouă, de peste graniţă, ne pasă. Se tot spune că diaspora nu se implică şi nu face nimic, iată că ne implicăm cât de mult putem pentru binele acestei ţări”, spune Nicolae Comşa (45 ani).

Media de vârstă a celor care merg să protesteze este în jur de 40 de ani.

Nicolae Comşa este originar din Sâmbăta de Sus, dar trăieşte la Roma de ani buni împreună cu familia sa, fiind antreprenor în sisteme de siguranţă şi electricitate.

În drum spre Bucureşti, alături de el, îl are pe fiul său, Adrian Comşa, elev în Italia şi, totodată, primul minor român care a primit autorizaţie de zbor, neînsoţit, de pe un aeroport public.

proteste 2 (1)Tot în Italia lucrează, pe şantier, şi Irineu Bânda din Ucea, care la această oră este ocupant al aceleiaşi maşini spre Bucureşti. Tot din Italia a venit pentru celebrul protest al diasporei şi sâmbeteanul Ovidiu Şandru, care acolo munceşte ca transportator. Toţi spun că au cunoştinţe, care în acelaşi timp cu ei se îndreaptă spre capitala ţării.

,,Vrem să anunţăm pentru toţi făgărăşenii că noi ne vom întâlni cu alţi participanţi la protest pe scările Muzeului Antipa. Dacă mai sunt protestatari din zona Făgăraşului care citesc aceste rânduri, îi rugăm să vină acolo, au spus aceştia.

În Piaţa Victoriei s-a aflat aseară şi Traian Tabacu din oraşul Victoria. El nu face parte din rândurile celor care muncesc peste hotare, dar este interesat de această mişcare. Traian a fost aseară în Piaţă şi a rămas surprins să vadă că, deşi numărul protestatarilor era atunci de vreo 30, erau în schimb circa 100 de jandarmi şi poliţişti. ,,Din păcate, acum este foarte cald în Bucureşti. Sunt curios câţi se vor aduna. Dacă strigi de câteva ori pe canicula asta, trebuie să bei apă, spune Tabacu.

,,Diaspora acasă este genericul sub care românii aflaţi în străinătate se strâng astăzi în Piaţa Victoriei din capitală, la un protest anunţat pe reţelele de socializare. Pe comunităţile de Facebook au fost create, în ultimele săptămâni, mai multe evenimente publice pentru data de 10 august, în Bucureşti, la care şi-au exprimat intenţia de a participa români din afara graniţelor şi nu numai.

Autorităţile au luat în calcul participarea unui număr mare de persoane la mitingul de vineri, context în care au fost luate măsuri pentru desfăşurarea evenimentului în condiţii de siguranţă.

Susţinătorii Guvernului spun că protestul nu va schimba nimic şi că inflamarea este mai proeminentă pe reţelele de socializare decât în realitate. Cei care sunt acum în drum spre miting sunt, însă, absolut convinşi că rezultatul va fi altul.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *