Pentru că avem multe de spus!

.

Festivalul Național de umor „Ceapa de Aur“, prima zi


  • Festivalul Ceapa de Aur se desfășoară joi și vineri la Casa de Cultură, iar intrarea este liberă!

Timp de două zile la Făgăraș se desfășoară cea de-a XXI-a ediție a Festivalului „Ceapa de Aur“. Festivalul adună și în acest an grupuri de umor din multe zone ale țării, iar juriul este coordonat de Cornel Udrea. Joi, de la ora 18.00, a avut loc prima seară a festivalului. Cei care au urcat pe scenă au fost copiii. Iar în foaierul Casei de Cultură a avut loc și o lansare de carte. Cel care a câștigat ediția de anul trecut a festivalului, Constantin Tiron, și-a lansat cartea „Legendele Crăciunului“.

„Am fost la toate edițiile prezent aici, la Făgăraș și, de asemenea, am fost și premiat la toate edițiile. Anul acesta am venit și eu să lansez cartea pentru copii „Legendele Crăciunului“. O carte în care magia Crăciunului se răsfrânge asupra cititorului. Se găsește legenda lui Moș Crăciun, a renilor lui Moș Crăciun, legenda spiridușilor. Copiii sigur vor citi cartea și sper să le placă. Am avut lansări și la Câmpulung Moldovenesc, de acolo vin eu, din Bucovina. Cartea s-a bucurat de un real succes, poate constitui un cadou frumos de Crăciun pentru copii. Este a patra carte pentru copii pe care o scriu, în total am scrise 18 cărți“, ne-a declarat Constantin Tiron.

În prima zi a festivalului pe scena Casei de Cultură au urcat copiii de la trupa Evadart, copiii de la trupa Thalia, copiii de la Școala din Cincu și elevii de la școala din Hârseni, dar și o tânără din Suceava.

Vineri, în a doua zi a festivalului, va avea loc o a doua lansare de carte. Florin Alexandru își va lansa volumul „Țațo, ce mai face Schopenhauer?“. De asemenea, de la ora 18.00, vor urca pe scenă formații umoristice din țară, iar prezentator va fi actorul Rabă. Președintele juriului va fi Cornel Udrea. Invitații speciali – trupa Fără Zahăr.

„Avem ajutorul Consiliului Local și al Pirmăriei Făgăraș, care ne-au ajutat să punem la punct și a XXI-a ediție a festivalului. O ediție care se desfășoară în două zile. În prima zi participă copii din Făgăraș de la Casa de Cultură, de la Evadart, de la Școala din Hârseni, de la Școala din Cincu. Și iată că avem și invitați din Suceava. Vineri vor veni interpreții consacrați. Avem cinci formații de umor – două din Turnu Severin: Cavalerii Râsului și Grupul Cortina. Avem Nănașii Cucuruz Mălai de Toamnă din Jibou. Avem Grupul Bis din Sibiu și Grupul Bum din Cluj-Napoca, grupul la care joacă și Rabă, prezentatorul spectacolului de vineri. Invitații speciali ai spectacolului sunt cei doi băieți din grupul  Fără Zahăr, care au și sare, și piper. Președintele juriului este Cornel Udrea, cel care are peste 150 de piese și cărți publicate. În prima zi președintele juriului a fost actorul Constantin Tiron. La acest eveniment  avem și un salon de caricatură, invitat Criv Vecernea, caricaturistul care a câștigat anul trecut cel mai mare salon de caricatură, cel de la Vaslui. Tot vineri îmi voi lansa a șasea carte, care se intitulează „Țațo, ce mai face Schopenhauer“. Cartea am lansat-o deja la un festival de la Brăila, unde am fost în juriu și am participat la spectacole prin liceele din oraș. Și, de asemenea, am lansat cartea și la noul muzeu al umorului din Brăila, aici premierea a fost făcută chiar de prefectul județului. Cartea a avut și mult succes. Sper să am același succes și aici, la Făgăraș, alături de prietenii mei dragi“, ne-a declarat Florin Alexandru.

Vineri, spectacolul va începe la ora 18.00, lansarea de carte a ing. Florin Alexandru va avea loc la ora 17.17 minute.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.