Pentru că avem multe de spus!

.

Liberalii făgărășeni vin cu precizări în cazul exluderii colonelului (r) Mazilu


mazilu„Ca urmare a comunicatului de presă a dl. Mazilu Alexandru, PNL Făgăraș vine cu următoarele precizări:
Dl. Mazilu Alexandru a fost exclus din partid în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Local PNL Făgăraș, ca urmare a unor abateri repetate, hotărâre asumată de întreg forul de conducere local al partidului. Abaterile fac referire la acțiunile dânsului, repetate, de a vota cot la cot cu PSD, dar și la limbajul injurios la care a apelat în cadrul unei ședinte interne, acest mod de comunicare nefiind demn de un membru al Partidului National Liberal.
Biroul Politic Local PNL Făgăraș se întrunește înaintea ședințelor de Consiliul Local și hotărăște, prin vot, poziția față de punctele de pe ordinea de zi. În această ședință, dânsul a fost prezent și a avut ocazia să îsi exprime punctul de vedere, dar acesta a fost de acord hotărarea internă și cu mandatul primit. Excluderea a survenit datorită faptului că în ședinta Consiliului Local, Dl Mazilu a votat alături de PSD, împotriva hotărârii luate în cadrul Biroului Politic Local al partidului, cu care, reamintim, a fost de acord inițial.
De precizat este și faptul că ulterior, în cadrul ședintei interne, în care s-a discutat devierea de la deciziile luate, dl. consilier a recunoscut și totodată și-a asumat abaterea de la mandatul primit, invocând ca motiv un moment de tensiune psihică și nervi.
Dl. Mazilu a ajuns conslier pe listele Partidului Național Liberal și nu independent. Statutul PNL , accesibil tuturor pe site-ul oficial, prevede clar că aleșii locali și județeni, duc în consilii doar poziția partidului, în ceea ce privește proiectele de pe ordinea de zi.
După cum s-a observat în ședința de Consiliul Local, Dl. Mazilu continuă să facă jocurile PSD împotriva proiectelor la care PNL este parte. Dacă nu este de acord cu poziția PNL în ceea ce privește implicarea în administrația făgărășeană, are la dispoziție demisia, care este un act de onoare“.



Articole similare

    2 thoughts on “Liberalii făgărășeni vin cu precizări în cazul exluderii colonelului (r) Mazilu

    1. constantin ionescu

      Mares se crede tot pe timpul lui Ceausescu,el se crede cel mai tare…..ca si “fata lu’tata”,care se lauda ca EA l-a dat afara pe Dl. Petre Roman din PNL. Deci ei doi se cred dumnezeii(masii) pnl-ului! Sa vedem ce se va construi prima data!

      Reply
    2. ion

      Un consilier local este demis doar de catre forul judetean al partidului, la cererea forului municipal.. Dar asta nu se invata pe tarlaua de cartofi unde profeseaza Mares

      Reply

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.