Pentru că avem multe de spus!

.

„Nu există copil care nu e bun la nimic!“


Interviu cu Ileana Ioniță, profesor de matematică

 A iubit matematica încă de la vârsta de 5 ani. Și tot de atunci a știut că asta va deveni și meseria ei, profesor de matematică. A predat zecilor de generații de elevi despre Teorema lui Pitagora, fracțiile, dar și cum să devină fiecare un model în viață. După 39 de ani în spatele catedrei, profesorul Ileana Ioniță își aduce aminte cu drag de elevi și de orele de clasă.

 Reporter: Pentru început spuneți-ne câteva cuvinte despre dumneavoastră.

Prof. ileana Ioniță: M-am născut într-o lună de iarnă foarte grea, în 5 februarie, 1950, în comuna Cârța. Iubesc pământul de acolo, iubesc țăranii, sunt înțelepți. Când aveam 3 luni, tatăl meu s-a angajat în Cluj – Napoca, așa că ne-am mutat acolo. Și am stat acolo până la vârsta de 7 ani, când tata s-a mutat cu serviciul la Făgăraș. Am urmat liceul la „Radu Negru“, apoi Universtitatea Transilvania, Facultatea de Matematică, Brașov. Am început să profesez în 1980, am fost profesor la țară, în mai multe sate din zona noastră, până în 1988. Timp de doi ani am fost și la Clubul Elevilor, la Cercul de Informatică, iar din 1990 am avut catedră la Liceul Industrial. Așadar 39 de ani în învățământ. Am ieșit la pensie în 2008, însă am mai predat doi ani, la Școala Profesională, am avut cu elevii cursuri de gastronomie. Iar acum sunt pensionară. Însă cu bucurie îmi aduc aminte de școala generală și de colegii mei. Chiar anul acesta se împlinesc 50 de ani de când am terminat clasa a VIII-a la Școala Generală nr. 1. Noi am fost prima promoție cu 8 clase, se întâmpla în 1965. Iar în 12 iunie vom avea întâlnirea de 50 de ani. Vom fi în jur de 28 de foști elevi și vor veni la întâlnire și patru profesori, anume Maria Grovu, profesor de matematică, acum are 92 de ani, Eugenia Rotaru, profesor de desen, Sabin Retevoi, a fost proefsor de educație cetățenească, și Estera Tăutu, profesor de istorie.

Reporter: Ce v-a determinat să deveniți profesor de matematică?

Prof. Ileana ioniță: Când eram mică, am cunoscut o profesoară de matematică. Nu știam eu ce înseamnă acest lucru, aveam doar 5 ani. Dar o plăceam pe ea, așa că am spus că mă voi face profesor de matematică. Se întâmpla în Cluj – Napoca. Când m-am mutat cu familia la Făgăraș, m-am hotărât să devin actriță. Toată lumea îmi spunea că am talent. Însă în clasa a XII-a am luat hotărârea să-mi urmez primul gând, adică să devin dascăl de matematică. M-am gândit că pot să schimb scena cu catedra. Pe scenă poți transmite multe mesaje oamenilor. Însă de la catedră nu doar transmiți mesaje, ci și formezi oameni. Copiii, pentru mine, au fost spectatori. Asta nu înseamnă că am renunțat la ce mi-a plăcut. Și pe unde am fost dascăl, inclusiv pe la școlile rurale, am făcut spectacole pe scenă cu elevii mei.

Reporter: Cum ați caracteriza relația cu elevii?

Prof. Ileana Ioniță: Sper și cred că am fost un dascăl plăcut de elevi. Am predat la foarte multe clase de generală, la școlile rurale. La începutul anilor ’90 am venit la Liceul Industrial. Țin minte, când elevii terminau clasa a XII-a aveam obiceiul ca, la sfârșitul caietului lor de matematică, să le scriu copiilor câteva gânduri pentru ei, și să le adresez câteva întrebări. La care ei îmi răspundeau. Cum ar fi: V-a plăcut matematica? Ce puteți spune despre modul în care v-am predat, ca eu să știu cum să mă comport cu viitoarele generații? La care copiii îmi răspundeau: Nu mi-a plăcut matematica, dar orele cu dumneavoastră au fost foarte plăcute. Așadar, relația mea a fost de parteneriat. Dacă tu, ca dascăl, nu-ți cunoști bine copiii, nu știi ce așteptări să ai de la ei, nici ei de la tine. În momentul în care intram pe ușa cancelariei, toate supărările și necazurile le lăsam acasă. Copiii nu trebuiau să afle niciodată prin ce trec eu, pentru că ei nu trebuiau să suporte durerile, neîmplinirile mele. În momentul în care intram în clasă, mă așezam la catedră și aruncam o privire în clasă. Îmi dădeam seama ce copil are probleme, ce copil este bolnav. Vedeam asta în ochii lor. Și doar apoi îmi începeam ora. Dacă vedeam că un copil e abătut, la finalul orei îl chemam și îl întrebam ce probleme are. Poate așa i-am câștigat. Făceam lucrul acesta pentru că nu vroiam să îi ascult într-un moment în care aveau ei ceva pe suflet.

Reporter: Ați întâlnit un copil care nu e bun la nimic?

Prof. Ileana Ioniță: Niciodată. Și dacă cineva spune unui copil că nu e bun la nimic, copilul, în subconștientul lui, își induce acest lucru. Sunt copii care nu au fost bine îndrumați, care provin din familii dezorganizate. Dar orice copil are ceva bun. Am avut elevi care nu iubeau partea reală. dar am văzut, încă din clasa a IX-a, că ei au un talent, așa că îi duceam la spectacole, la Casa de Cultură. Și le spuneam că, dacă îmi povestesc apoi ceea ce au reținut din spectacol, vor primi nota 10. Prima dată nu m-au crezut. Nota 10 la matematică? Dar așa de bine se îmbină matematică cu poezia! Un copil care înțelege geometria, imposibil să nu îi placă poezia. Între acestea două este o mare legătură. Le-am spus copiilor că matematica stă la baza tuturor lucrurilor, tuturor științelor. Matematica te învață se gândești logic.

Reporter: Cum erau copiii la începutul carierei și cum sunt acum?

Prof. Ileana Ioniță: La țară respectul e altfel cultivat. Cu părinții puteau discuta, îi puteai și consilia. Iar copiii doreau să învețe. Fiecare vroia să aceeadă la un statut social, dar cu bucurie se întorcea înapoi de unde pleca ca și profesor, medic. Nu mă supărau copiii, mai mult, mă și întrebau dacă nu puteam sta și în pauză să mai predau. Însă cred că problema cea mai mare a fost plecarea părinților în străinătate în anii ’90. Nu îi mai puteau întreține pe copii, așa că au fost nevoiți să plece de lângă ei. Și atunci cred că a fost ruptura atât între noi și elevi, cât și între elevi și părinți. Însă eu, personal, nu am avut probleme de disciplină cu elevii. Le spuneam că îi pot ajuta, încercam să comunic cu ei. Am încercat să mă apropii mult de ei, însă întotdeauna am păstrat și o limită. Dacă nu vedeam tema de acasă în caietul lor, cu toate că le spuneam că țin la acest lucru, le dădeam o notă mică. Chiar și așa, de la ora mea de matematică nu a lipsit niciun elev de-a lungul anilor nemotivat. Părerea mea este că depinde foarte mult de un dascăl dacă un copil vrea să învețe. Nu există copil care nu poate învăța, ci nu vrea să învețe. Iar dascălul trebuie să fie respectat, dar în același timp trebuie, la rândul lui, să respecte elevul. Dascălul trebuie să și formeze elevul pentru viață. La ora mea de matematică nu predam doar această materie. Ajungeam ca din ore de matematică să fac și ore de dirigenție. Iar copiii mi-au spus, ulterior, că au învățat mult mai multe în acest fel.

Reporter: Considerați că în ziua de azi televizorul și internetul au câștigat în fața cărților? Cum pot profesorii să contracareze acest fenomen?

Prof. Ileana Ioniță: Din păcate, este destul de târziu să se mai poată facă ceva din acest punct de vedere. În anii ’80, ’90 ceream de la elevi să se familiarizeze cu calculatorul, insistam să lucrăm cât mai mult pe calculator. Iar acum am trecut în cealaltă extremă. Nu li s-a pus elevilor o limită aici. La matematică și eu le dădeam, uneori, un proiect de făcut. Iar ei, bineînțeles, luau totul de pe internet. Nu acceptam să facă așa ceva, ei trebuiau să înțeleagă că erau și greșeli pe internet. Îi lăsam să se documenteze, dar proiectul trebuia refăcut și gândit de ei.

Reporter: Ce sfaturi aveți pentru tinerii profesori?

Prof. Ileana Ioniță: Cei care doresc cu adevărat să rămână în învățământ, trebuie să se gândească că au copii pe care trebuie să îi modeleze. Tot ce au acumulat în timpul facultății să împărtășească copiilor cu răbdare, să nu treacă ușor peste lucrurile pe care elevii nu le-au înțeles. Să nu se grăbească să dea o notă mică. Copilul are un suflet, și el o duce mai greu acum. Poate are probleme în familie, în societate, iar el așteaptă de la dascăl să fie altfel, să fie aproape de el. Le pot spune să fie aproape de elevi și să aibă multă, multă răbdare. (Alina ROMAN)

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.