Pentru că avem multe de spus!

.

Se construieşte un nou sediu pentru Primăria Sâmbăta de Sus. Lucrările au început!


  • Primăria comunei Sâmbăta de Sus a anunţat începerea lucrărilor la noul sediu al Primăriei. Peste aproximativ un an şi jumătate, cei 17 angajaţi din administraţia locală sâmbeteană vor avea birouri noi, spaţii mai generoase şi parcare la locul de muncă.

Aici se va construi noul sediu al Primăriei şi Consiliului Local

Mutarea sediului Primăriei şi al Consiliului Local se va face pe locul unui fost bar, situat la circa 100 de metri de actualul sediu.

Ridicarea acestui nou sediu este un proiect de circa o jumătate de milion de euro, lucrare care la ora aceasta a început, fiind executată de o firmă din judeţul nostru, care a câştigat licitaţia publică pe criteriul de atribuire ,,cel mai bun raport calitate – preţ”.

Imobilul unde va fi mutată Primăria a găzduit pe vremea regimului comunist un magazin cooperatist şi o cârciumă, iar ulterior a devenit bar. Terenul şi clădirea au fost cumpărate de autorităţile locale cu mai bine de doi ani în urmă de la Cooperativa de Consum Voila, contra sumei de 22.000 de euro. Imobilul se află peste drum de actuala Primărie.

actualul sediu al Primăriei Sâmbăta de Sus

,,Sediul pe care îl vom construi are parter, etaj şi mansardă. De câteva zile au început lucrările. Vom păstra o parte din clădirea veche de acolo, dar o vom extinde şi o vom suprateaja. Sistemul de încălzire va fi o centrală pe gaz, având în vedere că avem gazul tras în comună. De asemenea, la sediul în care se va muta Primăria va exista şi o parcare, pentru că am fost deficitari la acest capitol la actual sediu, unde nu puteam să facem parcări din cauză că se afla într-o intersecţie şi înconjurat de alte imobile”, a declarat primarul Vasile Andreaş.

 

 







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.