Pentru că avem multe de spus!

.

Ştiţi cine a fost cel mai important artist fotograf al Făgăraşului al secolelor XIX-XX?


Este un etnic maghiar, Szabó Gábor, care a decedat acum 36 de ani. Putem afla mai multe despre el, precum şi despre alţi fotografi celebri din Transilvania acestei perioade, datorită unei expoziţii foto organizată de 5 muzee din ţară. Unul dintre muzee este Muzeul Ţării Făgăraşului „Valer Literat”.

Această expoziţie va fi vernisată de fiecare instituţie muzeală în parte, la Făgăraş urmând să ajungă la jumătatea lunii august 2018, potrivit managerului muzeului făgărăşean, dr. Elena Băjenaru. Vineri, 27 aprilie, spre exemplu, expoziţia de fotografii a fost prezentată la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş din Baia Mare. Din partea muzeului făgărăşean a participat istoricul dr. Constantin Băjenaru. Exponatele foto vor rămâne în inima Maramureşului până în 24 iunie.

fotografi celebri

Expoziţia poartă numele de „Mari fotografi din Transilvania. Secolele XIX-XX”.

Este organizată de următoarele instituţii muzeale: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş din Baia Mare, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Complexul Muzeal din Bistriţa-Năsăud şi Muzeul Ţării Făgăraşului „Valer Literat” din Făgăraş.

Expoziţia conţine schiţe biografice şi fotografii cu şi despre următorii fotografi transilvăneni:

Samoilă Mârza (1886-1967) – Fotograful Marii Uniri de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918;

Ferenc Veress (1832-1916) – primul fotograf din Transilvania (în 1853, la Cluj-Napoca, şi-a deschis primul atelier foto);

Alexandru Roşu (1854-1913) – primul fotograf român din Bistriţa;

Szabó Gábor (1905-1982) – cel mai important artist fotograf din Făgăraş

Suba Zoltán (1911-2009) – cel mai important cronicar al oraşului Baia Mare prin intermediul fotografiei, de la care s-a păstrat o impresionantă colecţie de aparate foto şi clişee pe sticlă, tezaurizate de către instituţia muzeală băimăreană.

De la Szabó Gábor, Făgăraşul a rămas cu cele mai multe fotografii

Prezent la vernisajul de la Baia Mare, dr. Constantin Băjenaru a vorbit despre fotograful Szabó Gábor: „Din toate atelierele foto care au funcţionat în Făgăraş, de la acesta au rămas cele mai multe fotografii. A fost implicat în toate domeniile vieţii sociale. A făcut fotografii de la personalităţi până la simpli oameni care s-au fotografiat cu prilejul a diverse evenimente. De la naştere, botez, tineri militari… S-a ocupat şi de viaţa culturală. Sunt extrem de multe fotografii din acest domeniu în patrimoniul nostru. A fotografiat şi peisaje. A fost implicat şi în viaţa politică a Făgăraşului”.

A fotografiat Marea Unire şi regii României

Printre cele mai interesante fotografii ale expoziţiei se numără cele ale lui Samoilă Mârza.

Marea Unire

Marea Unire

El este autorul celor 6 imagini de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Acelaşi fotograf a reuşit să surprindă şi vizita regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, în Transilvania, în mai 1919.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *