Pentru că avem multe de spus!

.

Tag Archive: , , , , , , , , ,

Centru socio-medical, inaugurat la Victoria

La Biserica Sfinții Ierarhi Constantin și Elena din Victoria a avut loc inaugurarea unui centru socio-medical, închinat Sfântului Ierarh Nicolae. Centrul socio-medical din orașul Victoria va...

15 august, Adormirea Maicii Domnului

În fiecare an, în 15 august, toată lumea creştină cinsteşte una dintre cele mai mari sărbători ale bisericii creştine, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Sfînta Maria Mare...

Cununia religioasă, obligatoriu în fața altarului

La nivelul Făgărașului s-a luat hotărârea ca oficierea căsătoriilor civile să iasă din spațiul tradițional – sediul Stării Civile. Cei care vor să opteze pentru un alt loc au la...

Sâmbătă, 10 februarie: Moșii de iarnă

Biserica Ortodoxă Română prăznuiește, sâmbătă, 10 februarie,  Moșii de iarnă, unde în fiecare biserică se oficiază Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei...

Săptămâna Ecumenică la Făgăraș. Care este programul slujbelor

În a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an, bisericile creștine din întreaga lume organizează seri de rugăciune pentru unitatea creștină. Credincioșii cultelor religioase din...

La Olteț a fost instalat un nou preot

După ce preotul Liviu Petrașcu a fost instalat în parohia Făgăraș 5 (Biserica din cimitir) în data de 26 noiembrie 2017, Biserica satului Olteț din comuna Viștea a rămas fără paroh....

Se reface Biserica din Seliștat

Biserica fortificată din Seliștat, cu o istorie de aproape 700 de ani, va fi refăcută cu fonduri europene. Potrivit bizbrasov.ro, refacerea lăcașului de cult va costa 1,33 milioane de lei....

Preoții Gheorghe Malene și Liviu Petrașcu vor fi instalați duminică, 26 noiembrie

Biserica din cimitir, cum o știu făgărășenii, va fi plină duminică, 26 noiembrie 2017.  Este ziua în care vor fi instalați noii preoți parohi Gheorghe Malene și Liviu Petrașscu.  Aici...