Pentru că avem multe de spus!

.

Victoria a donat sânge!


Joi, 3 octombrie a.c., la aşezământul social din curtea Bisericii ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Victoria a avut loc o campanie de donare de sânge. Acţiunea a fost organizată de societatea Purolite împreună cu Centrul de Transfuzii din Sfântu Gheorghe, fiind a doua din acest an, după o primă campanie organizată în data de 14 mai.

Spaţiul pentru recoltarea sângelui a fost pus la dispoziţie de Biserica ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Tot acolo, donatorii au primit şi o gustare, adusă de Centrul de Transfuzii şi pregătită în bucătăria aşezământului social.

,,La această ediţie numărul de donatori a crescut. S-au prezentat 70 de persoane dornice să doneze sânge, dar numai 61 dintre acestea au îndeplinit cerinţele necesare donării şi au putut dona efectiv. Donatorii au primit bonuri valorice şi câte o gustare. Acţiunea de recoltare s-a desfăşurat simultan pe trei paturi şi a avut loc în intervalul 08.00 – 14.00”, a declarat preotul paroh Daniel Smădu.

Media de vârstă a donatorilor din oraşul Victoria a fost cuprinsă între 30 şi 50 de ani.

,,O zi încheiată cu bine! Mă bucur că oamenii din mica noastră comunitate au înţeles ca a dona sânge este un semn de iubire, de solidaritate umană, de dragoste între noi. Este un lucru plăcut lui Dumnezeu”, a declarat preotul care a pus la dispoziţie spaţiul pentru recoltarea sângelui.

Următoarea campanie de donare de sânge va avea loc în martie 2020.

 

 







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.