Biserica Greco-Catolică din Şercaia atrage ochii privitorului prin frumoasa culoare a peretilor. Este un obiectiv turistic si religios greu de evitat.
Istoria lacasului nu se stie cu exactitate, insa studiind arhivele vremii, se considera ca acesta ar fi fost realizat undeva dupa anul 1810. Din varii motive, intre anii 1897-1900 se construieste noua biserica, cea care poate fi vazuta si azi. Aceasta a fost realizata prin contributia pecuniara a credinciosilor din parohie.
Corespondenta de la acea vreme purtata intre Consistoriul de la Blaj si Vicariatul Fagaras ne ofera anumite detalii importante despre constructie, in lipsa altor acte care sa completeze istoria. Pentru a construi biserica a fost redactat un contract in martie 1897, insa din cauza unor nereguli, acesta nu a fost aprobat decat mult mai tarziu. Pe 11 mai 1897, Consistoriul cere lămuriri suplimentare asupra a 4 puncte stipulate în contract, din cauza cărora nu s-a putut soluţiona până la acea dată aprobarea. In cadrul anumitor puncte din contract se remarcă faptul că zidurile bisericii au fost reduse cu 1,5 m în înălţime, faţă de proiectul iniţial, lucru ce ar fi putut afecta estetica clădirii, în cazul în care nu se vor modifica şi dimensiunile celorlalte elemente ale construcţiei, fapt care de asemenea nu reiese clar din contract.
Intr-un alt document (de aceasta data o scrisoare) datat 19 februarie 1898, curatoratul bisericii din Şercaia semnalează unele neînţelegeri avute cu cărămidarii Niţă Stoica şi colegii lui, legate de onorarea contractului încheiat pentru fabricarea a 40.000 de cărămizi necesare construirii noii biserici, şi intenţia de a-i acţiona în instanţă pe cărămidari pentru nerespectarea contractului. Dupa analiza Consistoriului, curatorul este sfatuit sa îi determine pe meşteri, prin bună înţelegere, să-şi onoreze obligaţiile, iar în cazul în care vor recurge la instanţele judecătoreşti, aceasta să se facă pe răspunderea şi cheltuiala lor, deoarece din cauza greşelilor şi a lipsurilor din contract este foarte probabil să piardă procesul. Din acel document descoperim, de asemenea, ca au fost comandate, in realitate 30.000 de caramizi la pretul de 90 fl. (florin), motiv pentru care putem afla o parte din costuri. Din cauza certurilor avute cu mesterii, solutionarea si terminarea bisericii are loc in anul 1900, la doi ani distanta de la eveniment. La terminarea construcţiei, rămânând mult material de zidărie, cărămidă şi piatră, rezultate în urma demolării vechii biserici, comitetul bisericesc a intenţionat să zidească din aceste materiale un gard în jurul bisericii, dar, din cauza epuizării fondurilor în urma construcţiei, au ales să vândă la licitaţie acele materiale expuse degradării pornind de la preţul de strigare de 60 coroane, iar banii să îi păstreze până vor putea strânge mai mulţi pentru a realiza gardul.
Noua biserică greco-catolică cu hramul ,,Sf. Gheorghe” din Șercaia este construită din piatră cioplită, adusă din satele Hălmeag sau Perşani unde se întâlnesc astfel de zăcăminte, cărămidă produsă în localitate, var, material lemnos şi ţiglă. Stilul arhitectonic al bisericii este cel tradiţional, sub formă de corabie, având turnul lipit de nava bisericii, pronaos, naos şi altar, ziduri groase, tavanul boltit, cu arcade sprijinite pe stâlpi ataşaţi de zidul interior şi iconostasul zidit din caramidă. Exteriorul bisericii este stilizat cu parcane zugrăvite cu vopsele de var, geamuri mari boltite în partea superioară, acoperiş din ţiglă roşie şi învelitoarea turnului din tablă zincată, având în ansamblu un aspect foarte frumos.
Altarul bisericii are formă poligonală şi este orientat spre răsărit. Masa altarului este din piatră cioplită, având piciorul dintr-un bloc de piatra iar blatul dintr-o lespede, fiind confecţionată la terminarea construcţiei bisericii. Astăzi ea este acoperită cu o masă mai mare confecţionată din lemn. Clopotul cel mic al bisericii, aşa cum aminteam în paragrafele anterioare, datează de la 1793 și a fost oferit de către un german împreună cu soţia sa. Clopotul cel mare, a fost cumpărat de către întreaga parohie greco-catolică din Şercaia în amintirea anului sfânt 1933, a tuturor eroilor şi martirilor care au luptat peste timpuri pentru înfăptuirea României Mari şi a fost sfinţit în 6 decembrie 1934.
Interiorul bisericii este tencuit în var şi nisip iar zugrăvelile sunt realizate cu vopsele de var. Din cercetările efectuate, dar şi din mărturiile credincioşilor reiese că biserica iniţial a fost zugrăvită atât la interior cât şi la exterior într-o singură culoare, alb, iar pereţii interiori erau împodobiţi cu icoane pe sticlă şi prosoape tradiţionale ţesute.
La prima refacere a zugrăvelii în anul 1935, în interior s-a folosit culoarea gri introducându-se ca elemente decorative un brâu, ce delimitează partea inferioară a peretelui sub formă de soclu de cea superioară, şi şabloane ce reproduc imaginea unui potir, vizibile doar în sfântul Altar, iar la exterior a fost folosită culoarea bej cu parcane albe. Iconostasul iniţial, a fost peretele de zid care desparte altarul de nava bisericii, pe care erau aşezate icoane din sticlă împodobite cu ştergare tradiţionale ţesute, iar golurile din zidul iconostasului care formau uşile împărăteşti şi uşile diaconeşti erau acoperite cu perdele din material plin. Ca mobilier în interiorul altarului putem remarca un dulap pentru veşminte, cărţi şi obiecte liturgice, cumpărat în anul 1935 şi o masă de proscomedie din acelaşi an.
În decembrie 1948 guvernul comunist stabileşte încetarea cultului greco-catolic şi decide confiscarea tuturor bunurilor acestuia, inclusiv cele ale Parohiei Greco-Catolice din Şercaia. În anul 1976, este confecţionat un nou iconostas, din lemn, structurat pe trei registre, vopsit în culoarea maro, în ton cu zugrăveala şi culoarea mobilierului, având ornamente în relief de culoare aurie. Primul registru conţine icoanele împărăteşti: Iisus Cristos în dreapta uşii împărăteşti şi Maica Domnului în stânga, icoana sfântului Gheorghe în partea dreaptă a iconostasului, acesta fiind de fapt şi hramul bisericii şi icoana sfântului Nicolae în partea stângă a iconostasului. Registrul al doilea conţine icoanele marilor sărbători, Naşterea Mântuitorului, Botezul Domnului în Iordan, Intrarea în Ierusalim, Învierea Domnului, Înălţarea la ceruri şi Trimiterea Spiritului Sfânt, având în centru icoana Cinei celei de Taină. Al treilea registru conţine icoanele celor 12 apostoli având în centru icoana Cinei celei de Taină. Sus, în centrul iconostasului se află Crucea Domnului.
Întreg tavanul bisericii este zugrăvit în culoarea cerului, împodobit cu stele aurii, şi diferite motive, având pictat în centrul bolţii din altar simbolul Trinităţii, în centrul celor două bolţi din nava bisericii două medalioane reprezentând pe Mântuitorul Iisus Cristos şi Preacurata Fecioară Maria, iar pe colturile bolţii de lângă altar pe cei patru evanghelişti. Pereţii sunt zugrăviţi în două registre, partea de jos, sub formă de soclu, de culoare gri-maronie, separată printr-un brâu ornamental, ce repetă semnul crucii, iar partea superioară de culoare bej, ornamentată cu un rol ce întipăreşte imaginea unei cădelniţe, ce se repetă pe întreaga suprafaţă a peretelui. Stâlpii care susţin bolta şi balconul sunt zugrăviţi cu motive care imită piatra aplicată. Reparaţii mai importante în interiorul bisericii au avut loc în anii 1935 şi 1976.
În cadrul reparaţiei din anul 1976 s-a revizuit învelitoarea de ţiglă, s-a zugrăvit interiorul şi exteriorul bisericii, s-a confecţionat un nou iconostas din lemn de către Munteanu Gheorghe de la casa cu nr. 418, s-a reparat şi revopsit mobilierul. De remarcat este faptul că la această reparaţie, deşi biserica era în proprietatea parohiei ortodoxe nu s-au adus modificari importante în ceea ce priveşte interiorul, în sensul pictării pereţilor cu scene din viaţa Mântuitorului sau a sfinţilor, ci ea a rămas zugravită conform tradiţiei bisericii greco-catolice şi împodobită cu icoane, majoritatea pe sticlă şi prosoape populare de artizanat, preluate odată cu biserica în anul 1848. De asemenea trebuie amintite şi ultimele reparaţii efectuate la clădirea bisericii după preluarea acesteia de către Parohia Greco-Catolică Şercaia, care au constat în înlocuirea jgheaburilor, a ţiglei de pe acoperiş şi vopsirea învelitorii de tablă a turnului, lucrare efectuată în anul 2006, înlocuirea vechilor ferestre cu tâmplărie termopan, realizată în decembrie 2007, amenajarea unei camere lângă turnul bisericii şi montarea unei centrale termice pe lemne, în decembrie 2008, renovarea, zugrăvirea turnului bisericii, lucrare realizată în noiembrie 2009 şi în anul 2010 definitivarea lucrărilor de renovare a faţadei exterioare realizată din fonduri proprii.
Text: preot Romulus – Nicolae Gînţa
Foto: Călător prin România, Parohia Greco-Catolică Şercaia