Lucrările privind cadastrul general s-au finalizat la Șercaia. Primăria comunei anunță că toate suprafețele de teren ale comunei Șercaia au extrase de carte funciară aactualizate cu situația reală din teren, inclusiv toți proprietarii de imobile din intravilanul satelor Șercaia, Vad și Hălmeag.
Autoritățile locale anunță cetățenii să se prezinte la sediul Primăriei Șercaia, în vederea eliberării extraselor CF aferente bunurilor imobile pe care le dețin, în calitate de proprietari sau moștenitori, începând cu data de 1 februarie 2023.
Cererile pentru eliberarea extraselor de carte funciară se depun la Registratura Primăriei, iar extrasele vor fi eliberate de Biroul de Cadastru.
Lucrările pentru realizarea cadastrului general gratuit au debutat la Șercaia în anul 2020. Cetăţenii şi comuna au fost scutiţi de la toate cheltuielile pe care le presupune această procedură, pentru că au fost suportate din fonduri nerambursabile. Mai multe sute de comune din țară au beneficiat de cadastrare gratuită finanțată din fonduri europene. Numai în etapa în care a intrat Șercaia în această procedură, au mai fost alte 214 unități teritoriale selectate pentru cadastrare gratuită.