Dozele de vaccin antigripal vor fi disponibile în curând la medicii de familie


Un milion de doze de vaccin gripal vor fi distribuite direcţiilor de sănătate publică din ţară, începând din 15 septembrie, anunţă Ministerul Sănătăţii (MS). Acestea vor ajunge apoi la cabinetele medicilor de familie, pentru imunizarea persoanelor din categoriile cu risc ridicate de îmbolnăvire, între care personalul medical, cei cu vârsta peste 65 de ani, cei cu boli cronice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, femei gravide.

Și la nivel de Făgăraș s-au făcut catagrafii de la toți medicii, cu necesarul de vaccin antigripal. Urmează să se facă și comanda în acest sens.

vaccinPotrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Sănătăţii, un milion de doze de vaccin gripal vor fi utilizate, în acest an, pentru imunizarea populaţiei din categoriile de risc, în cadrul campaniei gratuite de vaccinare antigripală.

În baza unui acord-cadru, Ministerul Sănătăţii a semnat contractul subsecvent pentru achiziţionarea dozelor de vaccin gripal şi a stabilit calendarul de livrare în teritoriu. Valoarea cu TVA a contractului este de 11.205.200 de lei.

Conform contractului încheiat cu câştigătorul licitaţiei, livrarea se face de către furnizor la direcţiile de sănătate publică, începând din 15 septembrie.

Odată cu venirea toamnei, specialiştii recomandă populatiei să respecte cu stricteţe regulile de igienă personală necesare pentru evitarea îmbolnăvirii. Spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.