Femeie din Mândra, agresată fizic de către soț


Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violența în familie”.

Luni, 13 septembrie 2021, în jurul orei 17.30, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 46 ani, din localitatea Mândra, județul Brașov, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său. În urma verificărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții contradictorii, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în timp ce se aflau la domiciliu.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.