FOTO l O zi întreagă dedicată copiilor, la Victoria


În foarte multe țări din lume, ziua de 1 iunie este declarată oficial ZIUA COPILULUI. Primele state care i-au dat zilei această însemnătate au făcut-o încă înainte, cu aproape 40 de ani, de anul 1900. Astfel că o zi cu așa tradiție nu putea să treacă precum o zi banală în orașul Victoria.

Ceea ce s-a întâmplat ieri la Victoria a fost de fapt visul fiecărui copil. Au fost ateliere, jocuri, concursuri, care au debutat de la ora 09.00 pe stadion, precum și un bal mascat care a început la ora 17.00.

Cei mici au participat, după bunul plac, la unul sau mai multe concursuri: de orientare turistică, biciclete, alergare în saci, desene pe asfalt, handbal, fotbal, karate, role etc.

Angajații Primăriei, inclusiv primarul Camelia Bertea, și-au petrecut cu toții ziua lor liberă implicându-se în activitățile pentru copii.

Copiii mai dibaci s-au înscris la ateliere, începând cu cel de confecționare măști și până la cele de teatru, săbii din baloane ori pictură pe față.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În România, Ziua Copilului a devenit zi nelucrătoare în anul 2017.

Anumite state au dat o amploare mai mare acestui fapt. Australia, de exemplu, sărbătorește Săptămâna Copiilor, care începe în ziua de sâmbătă dinainte de Ziua Internațională a Copilului și se încheie în ziua de duminică a săptămânii următoare.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.