Prefectul Mihai Cătălin Văsii a convocat miercuri o întâlnire de lucru pe tema organizării la nivel județean a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, care vor avea loc în data de 9 iunie a.c.
La întâlnire au participat subprefectul Ambrus Izabella Agnes, reprezentanți ai Direcției Județene Brașov a Autorității Electorale Permanente și Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și primarii și secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale din județul Brașov.
Au fost prezentate și discutate măsurile tehnice necesare pentru buna desfășurare a acestor alegeri în județul Brașov, situația experților electorali și a operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, regulile privind afișajul electoral, asigurarea materialelor necesare votării, accesarea registrului electoral, precum obligațiile autorităților publice locale în organizarea procesului electoral.
„Am prezentat, de asemenea, primarilor și secretarilor demersurile pe care Instituția Prefectului le-a făcut până acum, în colaborare cu Autoritatea Electorală Permanentă și cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, pentru organizarea acestor alegeri. Formăm o echipă experimentată, știm ce avem de făcut, am întocmit un program și suntem în grafic cu măsurile care țin de noi. Sunt convins că și colaborarea cu autoritățile publice locale din unitățile administrativ-teritoriale ale județului Brașov va decurge foarte bine, ca și până acum, și, dacă se vor ivi probleme, le vom putea rezolva cu operativitate”, a spus prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii.