Investiţii într-unul dintre puţinele sate făgărăşene care au rămas autentice


Căminul cultural al satului Hălmeag are mari şanse să fie reabilitat din temelii în perioada următoare. Deocamdată, acest obiectiv se află pe lista sinteză a Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), unde a fost propus spre finanţare de către autorităţile locale din comuna Şercaia.

,,Am ajuns cu căminul pe lista sinteză, aşa că vrem să pregătim un proiect complet pentru reabilitarea lui. Acest cămin nu a mai fost reparat şi va trebui să îl facem din temelii, de la acoperiş, la grupuri sanitare în interior (pentru că nu a avut niciodată aşa ceva), la bucătărie şi montare panouri solare pentru apă caldă şi energie electrică. În plus, mai există un spaţiu în apropierea lui pe care am vrea să îl transformăm într-un amfiteatru în aer liber”, a declarat primarul Cristinel Paltin.

 

cămin cultural Hălmeag

 

satul Hălmeag

Edilul susţine că investiţia va fi benefică pentru comunitatea locală, întrucât în ultimii ani Hălmeagul este tot mai curtat de către orăşenii care îşi doresc aici o proprietate. În sat şi-au cumpărat case mai multe persoane care erau cu totul străine de această comunitate, în sensul că nu aveau rude aici, ci doar şi-au dorit un imobil într-o localitate care încă mai păstrează aerul unei comunităţi autentice.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.