,,Lună plină’’ pentru făgărășeanul Cătălin Buta. Printre primii la cele mai importante competiții de ciclism din țară


Tânărul ciclist Cătălin Buta, cel care a reprezentat Făgărașul la Turul României în luna septembrie, și-a mai trecut în palmares  și alte reușite. În luna octombrie, a participat la nu mai puțin de 5 competiții de ciclism din țară, unde a reușit să se impună, trecând linia de finish printre primii sportivi.

La Road Grand Tour Pucioasa – The Wall, competiție de ciclism organizată pe 1 octombrie, a reușit un loc 7 general și un loc IV la Under 23.

La Turul Colinelor Criterium, organizat pe 8 octombrie la Bacău – locul V general în proba de Criterium.

La Turul Colinelor Fond, organizat pe 9 octombrie la Bacău – locul II general în proba de fond.

La Bike Race Brașov, organizat pe 16 octombrie – locul VII general.

La Făget Ride, organizat pe 23 octombrie la Cluj – Napoca – locul III general.

,,Pentru mine, aceste curse au reprezentat finalul sezonului 2022 în materie de șosea și mtb. A fost o lună destul de aglomerată, dat fiind numărul mai ridicat de curse, dar mi-a plăcut să văd în ce formă mă aflu, după săptămânile petrecute în Italia și după Turul României. Mă bucură faptul că încă am picioare bune. Pentru mine, urmează sezonul de ciclocros, adică 3 etape de cupă natională și campionatul național, ele fiind și totodată ultimele curse din 2022. Sper să le termin cu bine și în 2023 să revin mai puternic!”, a adăugat Cătălin Buta.

Cătălin Buta a fost primul făgărășean din ultimii 30 de ani care a participat, în luna septembrie, la Turul României. Iar în ultimii ani, a reușit performanțe incredibile la toate competițiile de ciclism din țară sau din străinătate la care a participat. Are 19 de ani, este făgărășean și este licențiat la clubul echipa continentală Giotti Victoria  Savini Due.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.