După ce mai mulți locuitori ai orașului Victoria s-au plâns zilele acestea, în spațiul public, de mirosurile urâte care se simt în oraș, iată că Primăria Victoria a luat inițiativă și a organizat o întâlnire pe această temă.
Primarul Camelia Bertea a anunțat întâlnirea pentru joi, 11 august. A invitat Garda de Mediu și SGA.
,,Vă invit la o întâlnire cu reprezentanții celor doi operatori din industria chimică, Viromet și Purolite-Ecolab, pentru a discuta deschis și tranșant despre problema mirosului din orașul nostru, despre cauzele care generează această situație, pentru a afla care sunt soluțiile și măsurile pe care le propun dânșii și a ajunge împreună la un consens. Am transmis, de asemenea, invitația de a participa la întâlnire către Garda de Mediu și Sistemul de Gospodărire a Apelor. Problema mirosului este una veche, ce revine an de an și care ne afectează pe toți, mai cu seamă în timpul verii, când temperaturile sunt ridicate. Au existat mai multe discuții, promisiuni, sesizări, dar nu s-a rezolvat nimic. Ultima sesizare la Garda de Mediu am făcut-o chiar ieri. Nu mai putem continua așa, e nevoie să tranșăm această problemă”, a anunțat primarul.
Joi, la ora 16:30, la Casa de Cultură a orașului sunt așteptați toți locuitorii din Victoria care sunt interesați de subiect.