Performanță în arbitrajul făgărășean: arbitrul asistent făgărășean Cosmin Toca a promovat la Liga a III-a


  • Performanță în arbitrajul făgărășean: arbitrul asistent făgărășean Cosmin Toca a promovat la Liga a III-a.

Marți, 18 mai, Comisia Centrală a Arbitrilor a organizat un concurs de promovare la Liga a III-a. Întrecerea, destinată atât arbitrilor cât si arbitrilor asistenți, s-a desfășurat la București. Printre participanți s-a numărat și un arbitru asistent făgărășean. Cosmin Toca a reușit performanța de a promova la Liga a III-a după ce a înregistrat performanţe notabile atât în ceea ce priveşte pregatirea fizică cât şi cea teoretică. Concurenţa a fost acerbă. Au participat 63 de arbitri asistenţi din toată ţara pe un număr de opt locuri. Arbitrul asistent făgărăşean în vârstă de 23 de ani s-a clasat la final pe poziţia a cincea şi a reuşit să promoveze în cel de-al treile eşalon fotbalistic al ţării.

,,Am muncit mult pentru această performanţă“
Cosmin Toca, originar din Făgăraş, a început activitatea de arbitru la vârsta de 14 ani. De atunci şi până în prezent a arbitrat peste 300 de jocuri atât la juniori cât şi la seniori. A obţinut categoria I şi implicit posibilitatea de a arbitra la jocurile de seniori din cadrul Ligii a IV-a în anul 2015. ,,Comisia Centrală a Arbitrilor a organizat, la Bucureşti, un concurs pentru accederea în Liga a III-a. M-am pregătiti mult pentru această oportunitate şi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să-mi îndeplinesc acest vis. Întrecerea a constat în două probe distincte. La stadionul ,,Dinamo“ am susţinut proba sportivă, iar ulterior am dat examenul teoretic. Media generală a fost 8.37 aceasta fiind cea de-a cincea medie din acest concurs destinat arbitrilor asistenţi. Sunt foarte fericit şi îmi doresc ca această performanţă să fie doar un pas în ascensiunea mea profesională în acest domeniu de activitate“.

La proba sportivă concurenţii au fost evaluaţi atât în ceea ce priveşte viteza cât şi alergarea de rezistența. Fiecare candidat a alergat șase bucăți de 40 de metri cu o pauză de un minut între serii după care a susținut alergarea de rezistență. Cosmin a alergat 2175 metri într-un timp de opt minute iar la finalul probei sportive a fost printre primii, obținând media 8.63.

Arbitrajul făgărășean, la loc de frunte
Numai în ultima perioadă arbitrajul făgărășean a dat fotbalului românesc mai mulți arbitri de valoare care activează în eșaloanele superioare ale fotbalului românesc. Marian Barbu este arbitru FIFA, reprezentând astfel fotbalul românesc în competițiile europene iar Constantin Cantemir este arbitru asistent în Liga a II-a. Gabriel Boncz activează în Liga a III-a iar Bogdan Dragoș este observator de arbitri tot la Liga a III-a. Alexandru Gherghe și Ciprian Mardan fac parte din corpul de observatori de joc la Liga a III-a și a II-a, în campionatul organizat de FRF. Cei doi pot observa și echipe din Liga I în meciurile de Cupa României, organizate de FRF!

Cosmin Toca va arbitra, începând cu sezonul viitor în Liga a III-a. Cosmin, în viața de zi cu zi, este subofițer în cadrul Detașamentului de Pompieri Făgăraș. ,,Vreau să mulțumesc Comisiei Județene de Arbitri precum și tuturor celor care m-au susținut și sprijint, nu doar pentru acest concurs, ci și în întreaga activitate de arbitru. Îmi doresc să arbitrez cât mai bine și nu vreau să mă opresc aici. Voi munci, mai mult decât până acum, pentru a-mi îndeplini visul de a arbitra în Liga I’’, a mai spus Cosmin Toca.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.