Anul 2021 a fost, pentru tânărul sportiv făgărășean Cătălin Buta, unul extrem de bun! A participat la concursuri naționale de ciclism și, de cele mai multe ori, a urcat pe podium.
Cătălin Buta este unul din cei mai tineri sportivi din Făgăraș. La doar 18 ani a reușit să se impună la majoritatea concursurilor naționale de ciclism. Chiar dacă anul acesta îl așteaptă poate cel mai important examen, Bacalaureatul, Cătălin deja se pregătește și pentru concursurile ce vor avea loc în acest an.
Cele mai importante rezultate în 2021:
– Triada MTB Avrig loc III categorie și loc IV general
– Triada MTB Păltiniș, loc III categorie
– A doua etapă din Cupa Națională de XCO loc II
– Mediaș Bike Marathon loc III general
– Campionatul Național de Ciclocross loc III
– Central Stage Făgăraș, loc I categorie și loc II general
– Cupa Națională de Ciclocros loc II
,,Cu siguranță mă pregătesc și pentru acest an. Adevărata pregătire totuși va începe după terminarea examenului de Bacalaureat. Cred că voi participa din nou la Triada MTB Avrig, de data aceasta la proba de marathon. Încă nu e o dată exactă, probabil în luna mai. Acum e perioada de înscriere a curselor în calendarul de ciclism”, povestește Cătălin Buta.
Sportivul făgărășean este licențiat la clubul CSU Scott Pro Cycling.
(Alina ROMAN)