Trei bărbați, arestați preventiv după ce au furat bani și documente dintr-o locuință din Făgăraș!


Trei bărbați au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, după ce au furat sume importante dintr-o locuință din Făgăraș. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 26/27 decembrie 2021.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În urma activităților procedurale desfășurate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că în noaptea de 26/27 decembrie 2021 persoane necunoscute ar fi pătruns, prin escaladarea și forțarea geamurilor, într-o locuință situată în municipiul Făgăraș, județul Brașov, iar din interiorul acesteia ar fi sustras suma de 30.000 euro și 50.000 lei, precum și alte bunuri și documente personale.

În urma unui complex de activități investigativ-operative efectuate de către polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Poliția Municipiului Făgăraș, Serviciul de Investigații Criminale Brașov, Serviciul Criminalistic Brașov, Biroul Criminalistic Făgăraș, Secția de Poliție Rurală Voila, Poliția Orașului Victoria, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și al Unității Centrale de Analiza Informațiilor din cadrul Poliției Române, cadrele de poliție au identificat și depistat persoanele bănuite de săvârșirea faptelor, acestea fiind trei bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 43 ani, toți domiciliați în județul Brașov.

La data de 06 ianuarie 2022, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Făgăraș, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Criminalistic Făgăraș, Secției de Poliție Rurală Voila și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au efectuat patru percheziții domiciliare și au pus în aplicare 3 mandate de aducere.

În baza probatoriului administrat în cauză, cei trei bărbați bănuiți de săvârșirea faptelor au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ulterior, la data de 07 ianuarie 2022, instanța dispunând măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 zile.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.