Peste 15.000 de oameni prezenți în ultima seară la Zilele municipiului Făgăraș


  • Peste 15.000 de oameni au fost prezenți doar în ultima seară la concertul Loredanei și al făgărășeanului Mihai Teacă, au anunțat autoritățile locale!

Loredana și Mihai Teacă au reușit să umple stadionul municipal din Făgăraș până la refuz! Potrivit organizatorilor, au fost prezenți peste 15.000 de oameni, care au dorit să îi vadă live pe Loredana și făgărășeanul Mihai Teacă.

,,Peste 15.000 de oameni au fost duminică seara la concertul Loredanei și mă bucur că toți au trăit emoția momentului în care Mihai Teacă a intrat pe scenă alături de ea. Multumesc tuturor făgărășenilor care au participat la “Zilele Municipiului Făgăraș” pe parcursul celor 3 zile. De asemenea, vreau să le mulțumesc tuturor artiștilor din Făgăraș și Țara Făgărașului pentru că interpretează melodii autentice și pentru că au acceptat invitația noastră de a participa și anul acesta la eveniment. Felicit coregrafii ansamblurilor, care au urcat vineri pe scenă, deoarece au fost mulți tineri care au jucat în aceste ansambluri și asta nu poate decât să ne bucure, pentru că folclorul va fi dus mai departe datorită lor. Mulțumesc colegilor instrumentiști din orchestra Casei municipale de Cultură Făgăraș, pentru că au acompaniat atât o parte din ansamblurile folclorice, cât și artiștii care au urcat pe scenă până seara târziu’’, a declarat Diana Gribincea – Popa, managerul Casei municipale de Cultură Făgăraș.

Muzică de calitate

Făgărășenii iubesc muzica de calitate, iar asta s-a văzut în numărul celor prezenți la cele trei zile de sărbătoare. La Făgăraș, la Zilele municipiului, prima zi a fost dedicată foclorului, iar pe scena amplasată pe stadionul municipal au urcat zeci de soliști și ansambluri de muzică populară din zona noastră și nu numai, iar invitații speciali au fost Ionuț Fulea și Oana Bogza Pintea. A doua seară a fost rezervată muzicii rock, iar pe scena amplasată pe stadion au urcat, printre alții, The Rock, Compact și Lupii lui Calancea. Iar în ultima seară, și, poate, cea mai așteptată, au urcat pe scenă, printre alții, Loredana și făgărășeanul Mihai Teacă. Energia și buna dispoziție nu au lipsit nici de la zona de tarabe, zona de grătare sau zona special amenajată pentru cei mici. Încheierea Zilelor municipiului Făgăraș a adus un sentiment de împlinire în rândul comunității locale, iar artificiile au fost acel moment special așteptat de toți.

Peste 15.000 mii de oameni prezenți în ultima seară

Pe lângă concertele de excepție, Zilele municipiului Făgăraș a oferit și alte activități celor prezenți. Cei mici s-au putut bucura de piese de teatru, de balet sau de un parc de distracții doar pentru ei. Iar cei mari s-au putut relaza la zona de mâncare și au putut admira și achiziționa câte un suvenir de la zecile de tarabe cu artizani din zona noastră. Iar recordul a fost atins duminică seară, atunci când au fost prezenți peste 15.000 de oameni la concertul Loredanei și al făgărășeanului Mihai Teacă.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Făgăraș, Casa Municipală de Cultură Făgăraș și CNIPT Făgăraș.

(Alina ROMAN)

foto: Nicoleta Vlad

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.