Făgărășeanul Ciprian Mardan a fost admis la cursurile pentru Licența UEFA B, fiind și singurul din județul Brașov care a participat la această sesiune din examen!
Cu alte cuvinte, tânărul făgărășean vrea să facă o carieră și în antrenorat! Astfel, Mardan a fost admis la cursurile pentru licenţa de antrenor B. Făgărăşeanul a obţinut media de 7, 67 la examenul organizat zilele trecute de Şcoala Federală de antrenori la Iaşi. La proba practică făgărășeanul a obţinut 8, 58, iar la proba scrisă a fost notat cu 6.76.
În perioada 5-6 august a fost organizat la Iași examen pentru obținerea Licenței UEFA B, antrenor de fotbal! Evenimentul a fost organizat de către Școala Federală de Antrenori, din cadrul Federației Române de Fotbal, cu sprijinul Asociației Județene de Fotbal Iași și al Facultății de Educație Fizică și Sport, din cadrul Universitații Alexandru Ioan Cuza din Iași.
Din comisia de examinare au făcut parte Dan Apolzan- Directorul Școlii Federale de Antrenori, Valentin Sinescu- Lector SFA și Aurel Țicleanu- Lector SFA. Toți posesori ai Licenței UEFA PRO.
,,Sunt absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Transilvania din Brasov- 2006, specializarea Fotbal. De asemenea am un master în Antrenament Sportiv, în cadrul aceleiași facultăți, în 2007. Sunt și posesor de Carnet de Antrenor din 2007. Cu siguranță drumul meu nu se va opri aici. Anul viitor doresc să mă înscriu pentru Licența UEFA A,, ne-a mărturisit făgărășeanul.
Din 2007 este antrenor la grupele de copii si juniori ale echipelor Cetatea Făgăraș, ENA Inter Făgăraș, CSM Făgăraș, ACS Civitas Făgăraș, echipa la care a activat și ca antrenor principal al echipei de seniori în Liga a IV- a.
Făgărășeanul Ciprian Mardan este de anul trecut și observator FRF.