Taxa de salubritate a fost aprobată în comuna Părău. Cât vor plăti localnicii


  • Europubele la fiecare poartă și un preț mai mic pentru salubritate
  • Reprezentanții amdinistrației publice de la Părău au stabilit taxa de salubritate pe care locuitorii o vor plăti. Este vorba despre 10 lei/persoană/lună și vor avea europubele la fiecare poartă pentru colectare selectivă.

Gestionarea deșeurilor din comuna Părău a căzut în sarcina unei noi firme – Hidro-Sal. Aceasta a încheiat deja un parteneriat cu Primăria Părău, iar în urma acestui contract a fost stabilit și un nou preț pentru taxa de salubritate. este vorba despre 10 lei/persoană/lună. În urmă cu câteva zile, comuna Părău a intrat într-o asociere cu comunele Teliu, Vama Buzăului, Prejmer, Hărman, Sânpetru, Măieruș și Jibert privind gestionarea gunoiului. În baza noului contract încheiat, deșeurile vor fi colectate selectiv.

,,În luna mai a acestui an vom achiziționa europubele moderne pentru fiecare familie din comuna Părău. La fiecare număr de casă vor exista trei pubele, iar gunoiul se va colecta selectiv de către firma din Prejmer. În prima fază vom achiziționa trei fracții, gunoi menajer, sticlă și plastic, iar locuitorii vor trebui să arunce gunoiul în cele trei pubele”, a declarat primarul comunei Părău, Ovidiu Ovesea.

Europubelele vor fi achitate firmei în termen de 5 ani de la achiziționare. Gunoiul se ridică în comuna Părău în fiecare zi de vineri, săptămânal. De curând, aleșii locali ai comunei Părău au votat și o hotărâre prin care persoanele care aruncă în locuri nepermise vor fi sancționate. De asemenea, cei care își lasă utilajele pe domeniul public vor fi sancționați, amenzile ajungând până la 2.500 de lei.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.