În fiecare joi, de la ora 18.00, la sediul PSD din Făgăraş este conferinţă de presă. La cea de astăzi au fost prezenţi trei foşti liberali care s-au alăturat social-democraţilor: foştii consilieri locali Magdalena Cenţiu şi Marius Cerghizan şi actualul consilier local Dan Gavrilă. Dacă primii doi erau deja în noul partid de ceva vreme, despre medicul stomatolog Dan Gavrilă se ştie că s-a alăturat în ultimul moment.
,,Eu am fost tot timpul împotriva la a nu vota un buget, pentru că cei care îşi asumă bugetul sunt primarul şi aparatul de specialitate al acestuia. Totul a început când partidul meu a decis să nu voteze bugetul. În urma votului meu pentru bugetul Făgăraşului, am fost dat la o parte de partid precum o măsea stricată, ca să folosesc o expresie din domeniul meseriei mele. Atunci am hotărât să mă alătur domnului primar ca să continuăm împreună proiectele pentru Făgăraş”, a declarat consilierul local Dan Gavrilă.
,,Marius Cerghizan şi Magdalena Cenţiu au fost eliminaţi de la liberali de o perioadă bună de timp pe considerentul că nu au răspuns ordinului de a vota împotriva oricărui proiect iniţiat de primar. Eu le-am solicitat să vină în echipa aceasta pentru că sunt oameni cu care poţi construi şi îmi doresc să fie pe lista noastră de partid pentru Consiliul Local. Cu Dan Gavrilă, pentru că a venit abia acum, încă nu am discutat aspectele acestea. La PNL li se dădea mereu de înţeles că ar trebui să încetinească proiectele administraţiei Sucaciu. În total, de la PNL, pentru faptul că au votat proiectele legate de dezvoltarea municipiului, au fost daţi afară cu totul 4 consilieri. Din 5 consilieri pe care i-a avut PNL-ul, pe 4 i-a dat afară”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.
,,Direcţia liberală era să blocăm toate proiectele, să-l atacăm constant pe domnul primar. Campania pentru alegerile din 2020 s-a derulat în sensul acesta. Motivul principal de discuţie din toate şedinţele era acesta. Nu discutam altceva, despre proiecte, despre soliţii, despre acţiuni etc. Nu pot să spun că îmi pare rău că am ajuns în această situaţie, deoarece chiar nu mă regăseam alături de actuala echipă PNL. Sunt o persoană orientată spre muncă, spre dezvoltare şi nu am găsit o metodă de a conlucra cu ei. Nu vreau să fac un atac direct la foştii mei colegi, vreau doar să prezint situaţia prin care am trecut eu, să înţeleagă făgărşenii de ce am ajuns în acest partid. Viziunile noastre au fost foarte diferite. Aici am găsit o echipă cu care rezonez şi pot să spun că eu personal am făcut un pas în faţă venind aici. În fostul partid toate ordinele veneau de la Braşov. Îmi aduc aminte că într-o zi în care am simţit că nu se mai poate lucra aşa, mi-am persmis să-l sun pe domnul Adrian Veştea la Braşov şi să-i cer 5 minute să discut cu dânsul. Mi s-a spus că mă duc degeaba, ordinele se dau de la Braşov şi ce vreau eu nu se poate”, a declarat Magdalena Cenţiu.
,,Contează foarte mult cum este echipa într-un partid. Din punctul meu de vedere nu poţi să construieşti ceva dacă nu ai echipă. Singur nu poţi să faci lucrurile. Eu sunt preşedintele organizaţiei municipale PSD Braşov. Acolo, la fel ca şi aici, au venit oameni care au plecat din alte partide politice, pentru că nu s-au putut regăsi unde erau”, a declarat Lucian Pătraşcu, candidadul social-democraţilor pentru preşedinţia CJ Braşov.
,,La PNL toate ordinele veneau de la Braşov şi eram obligaţi să le respectăm. Mai mult decât atât, imediat după alegeri, în cadrul primelor şedinţe de partid şi înaintea primelor şedinţe de Consiliu Local, ni s-a spus verde-n faţă că plecăm la război cu domnul Sucaciu. Acestea au fost cuvintele în şedinţă. Unii dintre noi nu am fost de acord în acel moment să plecăm la război cu nimeni, cu atât mai mult cu primarul oraşului în care trăim. Încet-încet la PSD vin oameni care au ales să trăiască în oraşul acesta, să desfăşoare activităţi aici şi să pună umărul la dezvoltarea lui. Pe plan local ar trebui să ne preocupe mai mult administrarea oraşului şi gospodărirea lui. Politica ar trebui să o lăsăm mai mult celor din Parlament şi Guvern”, a precizat Marius Cerghizan.
Joia viitoare, de la ora 18.00, la sediul PSD din Făgăraş va avea loc o nouă conferinţă de presă.
(Cristina Cornilă)