Pentru că avem multe de spus!

.

S-a răsturnat cu mopedul. Avea o alcoolemie de 1,28 mg/l alcool pur


Un bărbat de 32 de ani a ajuns la spital, după ce, băut fiind, s-a răsturnat cu mopedul. Incidetul s-a petrecut vineri seara, în Comăna.

„La data de 04 octombrie c., în jurul orei 20,15, pe DN1S, pe raza localității Comana, județul Brașov a avut loc un accident rutier, în următoarele circumstanțe: Un bărbat în vârstă de 32 ani, care conducea un moped din direcția sat Comana spre sat Cuciulata, a pătruns pe acostamentul format din pietriș, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru investigații de specialitate.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 1.28 mg/l alcool pur. În consecință, acestuia i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat“, ne-a declarat scms Alina Ivan, IPJ Brașov.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă”, ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.