Pentru că avem multe de spus!

.

Vom avea din nou taxă auto, dar sub altă formă


Ministrul Mediului a declarat la audierile din Parlament că noua taxă de mediu este gata, dar că aplicarea ei din luna martie ar putea fi devansată.taxa auto

„Forma finală a taxei trebuie să aibă un singur scop, pentru că şi eu, şi Guvernul României, şi cred că fiecare dintre noi ne dorim să trăim într-un mediu curat, într-un mediu sănătos, dar nu numai noi acum ci şi generaţiile viitoare şi suntem responsabili pentru acest lucru (…) Nu este o taxă şi nu o să fie o taxă de primă înmatriculare sau o taxă care să-i penalizeze pe toţi cei care îşi cumpără o maşină second-hand, va fi o taxă, să spunem între ghilimele, numai în vederea poluării”, a declarat, ministrul propus la Mediu, Graţiela Gavrilescu, la sfârşitul audierilor din comisia de specialitate din Parlament – comisia care a avizat-o favorabil pe Gavrilescu pentru un nou mandat de ministru al Mediului.

Întrebată dacă luna martie va mai rămâne ca termen pentru elaborarea noii taxe, Gavrilescu a precizat faptul că „studiile toate durează şi ne dorim ca aceste studii să fie bine efectuate. Durează un pic mai mult, dar mai bine mai mult şi sigur, decât să ne pripim şi să nu iasă un lucru bun”.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *