Festivalul Narciselor de la Vad NU se ţine anul acesta


În anii anteriori, acest festival se desfăşura în vecinătatea sărbătorii ,,Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena” (21 mai), însă au fost şi câteva dăţi în care oficialităţile comunei au luat decizia să mute evenimentul în prima parte a lunii mai, pentru că atunci erau narcisele înflorite.

 

,,Anul acesta nu vom face niciun festival. Deşi cifrele scad (n.r. cazurile de Covid), nu ne permitem să organizăm ceva de asemenea amploare. Cum aş putea eu să îi separ pe vaccinaţi de cei nevaccinaţi sau cum să controlez tot ce se întâmplă pe aşa întindere? La ora aceasta (n.r. 18 mai) florile au ieşit şi pot spune că anul acesta sunt narcise. Ceea ce am muncit în ultimii ani a început să dea roade. În fiecare vară curăţăm zona, tăiem arbuştii, cosim etc. Au fost ani de zile în care am organizat ediţii consecutive ale Festivalului Narciselor, dar anul acesta nici nu ne gândim”, a explicat primarul Cristinel Paltin.

La Vad sunt 398 de ha aflate în arie protejată, pe care cresc narcise. Doar 7 dintre acestea sunt ale comunei, iar celelate 391 de hectare au proprietari privaţi. Oamenii au multe interdicţii pentru folosirea proprietăţii lor din cauza ariei protejate. De exemplu, nu pot să cosească terenul decât în a doua jumătate a anului, începând din iulie.

Festivalul Narciselor se organizează de fiecare dată doar pe cele 7 ha ale comunei.

Ariile în care se găsesc aceste flori, cum este poiana de la Vad, sunt declarate rezervaţii naturale, ceea ce înseamnă protecţie şi pentru specie. Cu toate acestea, de cum înfloresc primele narcise, ele sunt rupte de comercianţii de flori. De pildă, în ultimele zile, în zonele centrale din Făgăraş s-au vândut buchete de narcise în plină stradă, iar comercianţii nu au fost sancţionaţi în niciun fel.

 




One thought on “Festivalul Narciselor de la Vad NU se ţine anul acesta

  1. Alexandru

    Festivalul narciselor se ține la intrarea in piața agroalimentara,zilnic suntem imbiați de cate 2,3,vanzatori sa cumparam NARCISE! Nu mai este ,,picior de polițist local,, prin zona!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.