PUBLICITATE
Și în acest an, făgărășenii și nu numai se vor putea bucura de patinoar. Acesta a început deja să fie instalat în centrul orașului, iar pregătirile pentru Târgul de Crăciun sunt în toi. De asemenea, tot în luna decembrie va poposi și Moș Crăciun, împreună cu Crăciunița, la căsuța din centru.
,,Vom avea patinoar și în acest an. Pe lângă patinoar, se va organiza și un Târg de Crăciun. Iar copiii vor avea posibilitatea ca aceste sărbători să le petreacă în centrul municipiului, acolo unde a și fost creată piațeta pentru astfel de evenimente”, a declarat primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu.
Astfel, în preajma Sfântului Nicolae, se vor aprinde luminițele de Crăciun în tot municipiul și se va da startul sărbătorilor de iarnă, la Făgăraș.
Toate detaliile, precum și programul organizatorilor va fi dat publicității în următoarele zile.
(Alina ROMAN)
PUBLICITATE
@salutfagaras 🚨”Nu lasă pe mâine ce poti face astăzi!!”🚨 ❄️🚨Sezonul rece este aproape❄️ ‼️‼️Evită aglomerația produsă de prima ninsoare❄️❄️🌨️🌨️ ❄️Echipează-ți mașina din timp‼️ 🛞🛞Nu ai anvelope de iarnă sau vrei sa le schimbi, noi te putem ajuta‼️🛞🛞 ❓Cum❓ 🚨Aducem la comandă în maxim 24 de ore,orice tip de anvelope la cele mai bune preturi‼️ 🛞Iar schimbul ți-l oferim gratuit din partea noastră 📍Ne găsești în Făgăraș pe str Doamna Stanca nr 113 📞 Contactează-ne pentru o programare: 0769 911 852 sau 0766 377 251 #vulcanizare, #fagaras, #ziarulsalutfagaras, #salutfagaras ♬ Reflections on 52nd – AGM3