Turneu de handbal, la Făgăraș. ,,Făgăraș Handbal Cup’’, la a V-a ediție


Astăzi se dă startul unei competiții importante de handbal, la Făgăraș. Este vorba despre Făgăraș Handbal Cup, aflată deja la cea de-a V-a ediție.

Turneul se va desfășura pe parcursul a șase zile, primele trei fiind dedicate junioarelor și juniorilor 2, iar iar ultimele trei junioarelor și juniorilor 3 și 4.

,,Sperăm să avem parte de meciuri frumoase, ca de obicei, iar toți participanții să fie mulțumiți de ceea ce au găsit la Făgăraș, astfel încât să revină și la edițiile viitoare. Vom acorda, la fiecare categorie, premii individuale pentru cel mai bun jucător, cel mai bun portar și cel mai bun marcator’’, a declarat Marius Marocico, organizator Făgăraș Handbal Cup, pentru handbalmania.ro.

La această competiție sportivă și-au anunțat prezența peste 40 de echipe din toată țara. Meciurile se vor disputa în sala de sport a Colegiului Național ,,Radu Negru’’, organizator fiind ACS Maro Făgăraș.




One thought on “Turneu de handbal, la Făgăraș. ,,Făgăraș Handbal Cup’’, la a V-a ediție

  1. Marasescu Ovidiu

    Buna ziua!
    In primul rand, in calitate de parinte al unui jucator castigator de premiul 1 al turneului, va multumesc pentru invitatie!
    DIn pacate, din afara, s a vazut ca cel mai prost organizat turneu la care am participat…
    Aveam vineri seara meci cu echipa locala si gaza a turneului, la orele 19.00 copiii erau pe teren la incalzire si echipa din Fagaras nici macar nu s a prezentat… Baile mizere si cosurile de gunoi pline in ziua de sambata, caldura insuportabila in sala..
    Daca tot va mandriti cu acest turneu, nu puteati sa l organizati mai ok cu Primaria sau Liceul unde s a tinut evenimentul? cu atatea echipe de juniori (fete si baieti), cu atatia suporteri veniti? Noi toti cei care i am insotit ne am cazat in Fagaras, am mancat (f bine) la localurile de acolo, deci am adus bani la primaria locala, v am vizitat cetatea unde am si platit bilet…

    Mi s a parut o bataie de joc pana la final, cand ne ati dat cupa si atat, nimic festiv…
    Meciuri intarziate si puse tarziu, desi ne am deplasat de departe ca sa asistam la un meci de fete fara scor?!…ca mai apoi sa jucam noi cu baietii de la J3 si J4…
    Jenant…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.